Lucrarea definește două clase de funcții:
\begin{align*}
C_{\alpha,\beta}(x) &= \begin{cases} \beta & \mbox{ if } x=\alpha \ 0^k & \mbox{ otherwise} \end{cases} \
D_{\alpha,\beta}(F) &= \begin{cases} 1 & \mbox{ if } F(\alpha)=\beta \ 0 & \mbox{ otherwsie} \end{cases}
\end{align*}
Ideea este că dacă vi se oferă orice circuit $C^*$ (chiar și unul obfuscat) calculând aceeași funcție ca $C_{\alpha,\beta}$ atunci $D_{\alpha,\beta}(C^*)=1$.
Pe de altă parte, dacă aveți doar acces la cutia neagră $C_{\alpha,\beta}$, și $\alpha,\beta$ sunt alese uniform, atunci va fi greu să veniți cu o intrare care cauzează $D_{\alpha,\beta}$ la ieșirea 1.
Intuitiv, având acces la o ofuscare a $C_{a,b}$ vă oferă strict mai multă putere decât accesul la cutia neagră $C_{a,b}$.
Totuși, dovada nu are sens pentru mine, deoarece presupunând că un atacator nu poate testa fiecare valoare a lui $\alpha$ și $\beta$ nu pare să existe nicio modalitate de a concluziona că există vreo diferență între $C_{\alpha,\beta}$ și $Z$ (o funcție care scoate zero pe toate intrările).
Atacatorul nu distinge ofuscările de $C_{\alpha,\beta}$ din ofuscarile de $Z$ încercând fiecare intrare. Atacatorul distinge prin trecerea ofuscarii ca intrare la $D_{\alpha,\beta}$. $D_{\alpha,\beta}$ are "corectul" $\alpha,\beta$ copt în ea -- știe unde să caute, astfel încât să poată distinge cu ușurință $C_{\alpha,\beta}$ din $Z$.
